Hyundai ne prezintă noul model SUV Fuel Cell

Hyundai a scos la vedere în avanpremieră noul SUV cu celulă de combustibil, înainte de prezentarea oficială programată pentru începutul anului viitor. Noul FCEV are la bază designul modelului concept prezentat în cadrul Salonului Auto de la Geneva 2017. Lansarea celui de-al doilea vehicul pe bază de hidrogen contribuie la consolidarea poziției Hyundai de lider…Continue reading Hyundai ne prezintă noul model SUV Fuel Cell

START OFICIAL PENTRU CAMPIONATUL MONDIAL DE CULTURISM ŞI FITNESS, BISTRIŢA 2017

Organizatorii Campionatului Mondial de Culturism şi Fitness 2017 au dat startul campaniei de promovare a competiției ce se va desfăşura în municipiul Bistriţa, în perioada 10-13 noiembrie 2017. În cadrul conferinței de presă organizate cu acest prilej, președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Radu Emil Moldovan și primarul municipiului Bistrița, Creţu Ovidiu Teodor, și-au exprimat încrederea în…Continue reading START OFICIAL PENTRU CAMPIONATUL MONDIAL DE CULTURISM ŞI FITNESS, BISTRIŢA 2017

Ziua Alfa

Totul s-a petrecut de curând, pe circuitul MotorPark din Adâncată, Ialomița. Un eveniment de sub umbrela AutoItalia pe care noi l-am botezat simplu, “Ziua Alfa”. Câteva ore în compania a două italience, zvelte, sportive și frumoase: Stelvio & Julia. Pesemne că italienii iubesc mult femeile, din moment ce multe din mașinile lor poartă nume de…Continue reading Ziua Alfa