Hyundai a scos la vedere în avanpremieră noul SUV cu celulă de combustibil, înainte de prezentarea oficială programată pentru începutul anului viitor. Noul FCEV are la bază designul modelului concept prezentat în cadrul Salonului Auto de la Geneva 2017. Lansarea celui de-al doilea vehicul pe bază de hidrogen contribuie la consolidarea poziției Hyundai de lider în ceea ce privește tehnologia fuel cell.
Ca noutăți, față de predecesorul său, noul model furnizează 163 CP, are un randament sporit cu 20% și asigură o pornire la rece la temperaturi mai scăzute (-30 grade Celsius). Pentru mai multă eficiență, performanțele celulei de combustibil, consumul de hidrogen și componentele cheie au fost optimizate. Autovehiculul vizează o autonomie de aproximativ 800 km cu un plin de hidrogen (conform noului ciclu european de conducere – NEDC). Forma fluidă a caroseriei este inspirată de cursivitatea apei, singura substanță emisă. Aspectul futurist este completat de o serie de elemente aerodinamice. Mânerele retractabile ale ușilor și designul roților au fost concepute special pentru reducerea turbulențelor, contribuind eficient la susținerea echilibrului. La interior, noul model dispune de sisteme avansate de tehnologie. Bordul încorporează comenzi intuitive și ergonomice.
Habitaclul a fost proiectat în culori rafinate, inspirate de natură. Finisajul versatil este completat de un mix din piele și material textil, utilizat pentru tapițeria scaunelor. Hyundai va prezenta noul SUV pe hidrogen la începutul anului viitor în Coreea, iar apoi pe piețele nord-americane și europene. Compania va lua în considerare și extinderea disponibilității în regiunile cu potențial de creștere pentru vehiculele ecologice, cum ar fi China. Având în vedere cererea din ce în ce mai mare la nivel mondial, obiectivul echipei Hyundai este de a populariza vehiculele hibride (extinzand gama de SUV-uri) și de a dezvolta variante 4WD si FR (tracțiune spate, motor față), pornind de la sistemul propriu patentat de punte motoare cu propulsor electric montat pe transmisie (TMED), sistem care a fost conceput în 2011. Scopul Hyundai este, de asemenea, de a îmbunătăți și diversifica gama, de la vehicule electrice mici la cele premium, de clasă mare, cum ar fi Genesis. În acest sens sunt planificate: Lansarea versiunii electrice a SUV-ului Kona, cu autonomie de 390 km, pentru prima jumătate a anului 2018 Lansarea versiunii electrice a modelului Genesis pentru 2021 Lansarea unui nou model electric, cu autonomie de 500 km, pentru distanțe lungi, după anul 2021. Hyundai va dezvolta prima configurație dedicată vehiculelor pur electrice, pentru a produce mai multe modele cu autonomie crescută, dezvoltare care are ca scop îmbunătățirea performanței și durabilitatea FCEV. Această acțiune va fi concentrată pe extinderea mediului de cercetare pentru democratizarea tehnologiei, astfel încât aceasta să poată fi aplicată și autoturismelor sedan mai mici. În plus, în al patrulea trimestru al anului curent, Hyundai va dezvălui un nou autobuz alimentat cu hidrogen. Hyundai este primul constructor auto din lume care a introdus o linie de producție de serie pentru autovehiculele cu celule de combustibil pe bază de hidrogen. IX35 / Tucson Fuel Cell a devenit în anul 2013 primul autovehicul Fuel Cell produs în masă. Compania a demarat cercetarea în domeniul tehnologiei celulelor de combustibil în anul 1998, dezvoltând primul vehicul cu celulă de combustibil bazat pe SUV-ul Santa Fe, în cadrul unei colaborări cu CaFCP (Parteneriatul California pentru celulele de combustibil).
Despre Hyundai
Hyundai Auto România, parte a Grupului Țiriac, este reprezentantul mărcii Hyundai în România din anul 1994 și aduce pe piața națională nouă modele Hyundai, atât din gama autoturismelor, cât și din cea a autovehiculelor comerciale. Fondată în 1967, Hyundai Motor Company s-a transformat în Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producător auto la nivel mondial începând din anul 2007.