Jaguar I-Pace, desemnată „Mașina Anului în Europa”, la Salonul Auto de la Geneva 2019!

Bine v-am regăsit! După aproape opt luni de absență, pauză datorată perioadei maternității, m-am reîntors în circuit! Și m-am întors într-o zi mare, când Jaguar I-Pace a fost desemnată „Mașina Anului 2019,  în Europa”, la Salonul Auto de la Geneva!

Foto: Jaguar

Astăzi, a început cea de-a 89-a ediție a Salonului Auto de la Geneva 2019. Se anunță o ediție de excepție, cu 180 de expozanți care pregătesc lansarea a peste 100 de modele! Pe parcursul acestor zile o să vă prezint cele mai importante modele lansate pentru piața din Europa. Veți vedea mașini de serie, concepte & prototipuri. Ca în fiecare an, Salonul Auto de la Geneva aduce supercaruri precum Ferrari, Lamborghini, McLaren, Aston Martin, Pagani sau Koenigsegg. Cu toate acestea, există și constructori importanți care lipsesc de la Salonul Auto de la Geneva 2019. Este vorba despre: Ford, Opel, Volvo sau Jaguar – Land Rover. Interesant este însă faptul că, brandul Tata este prezent!

IMG_2814

Expoziția s-a deschis astăzi, pentru presa de specialitate, însă, publicul larg va putea admira exponatele până duminică, 17 martie. Prețul unui bilet costa 16 franci elvețieni, aproximativ 70 ron.

Și tot astăzi, 4 martie, a fost desemnat laureatul ediției 2019 a concursului „Mașina Anului în Europa”(European Car of The Year). Marele câștigător este Jaguar I-Pace, primul model 100% electric al constructorului britanic. Voturile au fost acordate de un juriu format din 60 de membri (jurnaliști de specialitate), din 23 de țări.

Jaguar I-Pace a surclasat modele precum: Alpine A110, Citroen C5 Aircross, Ford Focus, Peugeot 508, Kia Ceed și Mercedes-Benz Clasa A.

Lupta cea mare s-a purtat între Jaguar I-Pace și Alpine A110, iar în prima etapă, surprinzător, cele două s-au aflat la egalitate de puncte. În cea de-a doua sesiune, 18 jurați l-au clasat pe I-Pace pe primul loc, în timp ce 16 jurați l-au ales pe Alpine A110.

Locul trei i-a revenit lui Ford Focus, urmat de Citroen C5 Aircross, Peugeot 508, Kia Ceed și Mercedes-Benz Clasa A.

Este primul Jaguar care câștigă Mașina Anului în Europa, după ce anul trecut distincția și titlul au mers către Volvo XC40.

Premiul Jaguar I-Pace a fost ridicat de Ian Callum, șeful departamentului de design al mărcii britanice deținute de Tata Motors.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *