Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este mâna mea în mâna ei. Apoi, filmul s-a tăiat și mă vedeam zburând peste un câmp de maci, la manșa unui elicopter Robinson 22, fugind după un iepure.

Cu acest gând încep să aștern aici povestea operației mele, intervenție pe care am avut-o în luna mai.

De 3 ani îmi dădea târcoale ideea de a face ceva pentru mine, strict pentru mine. Din păcate, tot timpul apărea ceva și parcă niciodată nu era momentul. Dar, acum, am fost mai decisă ca niciodată și am reușit! Ei bine, da! Am reușit să rezolv o problemă estetică la nivelul sânilor, care îmi stătea în minte de mult timp. Mai exact, o operație de lifting mamar și de implant cu proteze ușoare, ambele proceduri în aceeași intervenție.  

Sunt mamă, mamă cu normă întreagă, am doi copii și nimic nu a fost și nici nu va fi mai presus decât ei. Ba chiar mi-aș mai fi dorit un copil însă, pe Cezar, l-am născut în prag de 40 ani și am zis gata! Am înțeles că este cam târziu să mai aduc un pui pe lume.

Pe ambii copii i-am îngrijit, i-am alăptat, i-am crescut cum am știut eu mai bine.

Fac sport de când mă știu, iar corpul mi l-am construit armonios prin sport. Cu toate acestea, după două sarcini și perioade de alăptare, bustul se transformă inevitabil. Țin minte că, după cele nouă luni de alăptat Cezar, sânii s-au retras și au apărut vergeturi. Uneori este suficient să știi doar tu că o anumită parte a corpului te nemulțumește și acest fapt îți va afecta încrederea de sine. Și cea din viața personală și din cea profesională.

Pe când Cezar avea deja 3 ani, a început să încolțească în mintea mea ideea de a face ceva pentru mine și de a găsi o soluție să rezolv această problemă estetică la nivelul sânilor. Au trecut alți trei ani de atunci, timp în care, deși aveam susținerea morală a soțului mei și a fiicei mele, Ana, a intervenit teama de operație. Era și firesc…

La începutul acestui an, ceva s-a întâmplat, însă, ceva care mi-a adus încrederea de care aveam mare nevoie.

Eu merg de ceva timp la clinica Luxury Aesthetics, pentru mici tratamente faciale cu botox și acid hialuronic, realizate de Dr. Iancu Morad. Pe domnul doctor îl cunosc de ani buni și știu că este unul dintre cei mai experimentați și reputați medici chirurgi esteticieni din România. Pot spune că este un adevărat artist în chirurgia estetică.

Mi-am luat inima în dinți și i-am povestit cu ce mă confrunt de ani buni. Văzusem multe fotografii cu rezultatele intervențiilor sale chirurgicale și am discutat, în secret, să zic așa, cu mai multe din pacientele sale.

Știam că este o intervenție mai elaborată, mai dificilă, nu doar un implant cu proteze. Era nevoie de măiestria unui medic chirurg cu foarte mare experiență, pentru că, în aceeași operație, trebuia efectuată și ridicarea sânilor, iar poziționarea lor să fie la final perfectă, armonioasă.

Așa că am ajuns la control la clinica dumnealui, Luxury Aesthetics din Dorobanți (Intrarea Tudor Ștefan 58). M-am amuzat când mi-a spus că sutienele de la Victoria Secret păcălesc până și medicii plasticieni. N-ar fi bănuit că în spatele lor, stă push-up-ul atât de sexi.

În prima fază, medicul mi-a spus că nu e neapărată nevoie de operație, că sânii, chiar dacă sunt mici, stau încă bine, și că se vede că fac sport. Dar eu, care știu cum arătau înainte de alăptările copiilor, știam ce îmi doream. Morad și-a dat seama repede că sunt determinată și că nu mă poate convinge să rămân la stadiul actual.

Așa că am început procedurile pregătitoare operației, respectiv analizele:

• ecografia mamară;
• RMN;
• analizele de sânge.

Le-am făcut pe toate repede, eram sănătoasă tun, Slavă Domnului!

La următorul control, l-am cunoscut și pe doctorul alături de care Morad Iancu operează, în cazuri mai complicate, cum, probabil, urma să fiu eu. Pentru că nu discutam doar despre o operație de implant mamar, ci de un implant mamar cu lifting mamar.

Dr. Bogdan Măciuceanu este un medic cu o experiență vastă în domeniu. Este medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, doctor în științe medicale chirurgicale. Lucrează și la Spitalul de Urgență, nu doar la clinica Luxury Aesthetics a medicului Morad.

La control, am măsurat proporțiile și am probat diferite dimensiuni de implanturi, apoi au făcut alte măsurători. Când m-au întrebat ce îmi doresc eu, ce așteptări am, răspunsul era pregătit: un bust armonios, frumos și, totodată, să-mi permită să fac sport mai departe. Sunt adepta sportului și așa voi rămâne. Așadar, sâni care să nu se lase, să-mi fie confortabili și proporționali cu dimensiunile corpului. Nu vreau să arăt ca o bombă sexi, ci doar să fie cât mai naturali.

Cu o zi înaintea operației, am fost invitată la clinică pentru injecția cu anticoagulant – Clexane. Operația urma să o facem a doua zi seara, la ora 18. Am avut voie să mănânc ceva ușor dimineața (cereale cu lapte), apă să beau până la ora 10 și gata, nimic altceva. Am urmat cu sfințenie recomandările. În ziua operației, ba chiar am fost și la muncă, la birou, n-am vrut să stau acasă și să mă gândesc cum va fi sau ce va urma. Nu, mi-am făcut activitățile de rutină și bine am făcut!

La ora 16.30, am ajuns la spital, de mână cu soțul meu, unde am fost primită cu multă blândețe de cadrele medicale și invitată în salonul în care urma să-mi petrec următoarele două zile.

Pe rând, au venit asistentele ca să mă pregătească pentru pre-operator: EKG, câteva analize de sânge, de rutină, tensiunea măsurată și mi-au fost date acte să le completez. Mi s-a explicat procedura. Atmosfera era una foarte caldă, prietenoasă, ceea ce mi-a dat sentimentul de siguranță. Totul a fost ca la carte!

La ora 17:00, au sosit împreună cei doi medici, amândoi zâmbitori. A fost momentul cel mai bun ca să se cunoască și cu soțul meu, să interacționeze, să discute și să simtă și el siguranța pe care eu deja o aveam. Mi-am îmbrățișat soțul, nu mai era cazul să rămână cu mine. Oricum, știam sigur că în momentul în care voi fi adusă în salon, el va fi acolo.

Puțin înainte de ora 18, însoțită de un asistent, eram deja în bloc operator. Ați văzut cum un câine își bagă coada între picioare, înainte să intre la veterinar? Așa am intrat și eu în sala de operații, fără niciun fel de exagerare. Dacă până atunci nu simțisem fiorii aceea, pe drumul spre sală tremuram precum piftia.

Cu accentul rârâit al simpaticului dr. Morad, am auzit: “Roxana, tremuri de frică sau de frig?” Am răspuns că de ambele, era și aerul condiționat pornit. După ce m-am așezat pe masa de operație, dr. Măciuceanu m-a învelit cu o pătura electrică, să mă încălzesc.

Dar știți ce m-a încălzit cel mai tare? Mâna asistentei care a ținut-o pe a mea tot timpul, cel puțin până am adormit. Am întâlnit-o pe Iulie acolo, în blocul operator. Julie, așa cum îmi place să-i spun, nu și-a desprins mâna din măna mea, gestul ei m-a copleșit și mi-a dat putere. Julie este asistenta doctorului Măciuceanu, lucrează împreună de peste 6 ani.

De pe masa de operație, îi auzeam pe cei doi medici când îmi vorbeau și îmi spuneau că o să fiu foarte mândră de rezultat. Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost când domnul doctor Măciuceanu mi-a spus să mă gândesc la ceva frumos, căci atunci când mă voi trezi, voi avea același lucru în minte. Și uite așa mi-am luat zborul cu elicopterul Robinson 22, și zburam peste un câmp cu maci și fugăream un iepure.

Anestezia totală începuse să-și facă efectul, acele momente au fost cele mai dulci, le-am savurat la maximum, chiar dacă au durat, probabil, mai puțin de 10 secunde. Apoi, brusc, eram la manșa elicopterului și mă uitam uimită la un lan de maci, după care am zburat către unul de rapiță, atât de galben că simțeam cum mă dor ochii.

Primele momente de după, pe care mi le aduc aminte, au fost cele din post operator. Apoi, iar mi “s-a rupt filmul” și m-am trezit în salon, cu Silviu și Ana lângă mine. Ce am vorbit cu ei, nu mai țin minte, au stat foarte puțin lângă mine, cu atât mai mult cu cât era ora 2 dimineața. Operația mea durase 5 ore….

Amețită de la anestezie, am avut senzația că patul era diferit față de cel de la internare. De fapt, era același pat, doar modificat. Asistentele i-au scos tăblia de la capăt, de la picioare. Eram probabil cea mai înaltă pacientă operată și cum picioarele nu-mi încăpeau, au scos tăblia. Am apreciat enorm acest gest. 🙂

Când am început să-mi revin, mă așteptam să mă simt rău, să mă doară, să am stări de greață. Dar nu, n-am avut nimic din astea, doar stări de somnolență. Și am reușit să dorm până la 6 dimineața când am cerut apă și o cafea. Aveam nevoie de cafeaua aia ca de oxigen. Apoi mi s-a făcut o foame de lup, aș fi mâncat și rogojină, exact ca la Survivor. :))

Următoarele ore a fost agitație în jurul meu, cadrele medicale au venit pe rând, toți s-au asigurat că sunt bine și nu am stări de rău. La ora opt, am încercat să mă dau jos din pat. Nu mai aveam stare, însă n-am fost lăsată de capul meu. În jurul prânzului, au venit pe rând și medicii, Morad Iancu și Bogdan Măciuceanu.

Acela a fost momentul în care am văzut și rezultatul. Sânii îmi erau îmbrăcați într-o bustieră, iar, când mi-a fost data jos împreună cu pansamentele, am rămas uluită. Uluită! M-am văzut în oglindă și am zis “Wow!”, îmi plăcea ce vedeam.

Deși aș fi putut rămâne internată până a doua zi, am preferat să merg acasă mai repede, să fiu în paradisul meu, cu cei dragi mie lângă. Înainte de externare, asistentele s-au asigurat că mi-au pus în perfuzie medicamentația recomandată. Oricum, pentru acasă aveam de luat antibiotic și analgezice.

Cezar, băiatul meu a fost primul care m-a întâmpinat, acasă. Era foarte grijuliu, soțul meu îl pregătise, spunându-I că mami are “buba” și trebuie să aibă grijă să n-o lovească. Așa că s-a cuibărit cuminte lângă mine.

Prima noapte petrecută acasă n-a fost atât de rea precum mă așteptam. De felul meu,sunt insomniacă, iar, în condițiile date, mă așteptam să-mi fie greu. Îmi doream să dorm singură, să nu-l chinui pe Silviu, dar n-a fost chip să-l conving. În bunătatea lui, nu s-a desprins nicio clipă de lângă mine. Vedeți, de asta îl iubesc!

În patul nostru, care, Slavă Cerului, este mare, mi-a amenajat un soi de cocon, din perne, inclinat ca la spital și am dormit ca un pui, 12 ore. M-am trezit a doua zi la ora 10, eram fresh, nu-mi venea să cred că m-am odihnit așa de bine.

Cu grijă, m-am dat jos din pat, am mâncat ceva. A doua zi am fost la control. Recuperarea urma să fie de durată, 3 luni cel puțin. În tot acest timp, ce mi-a lipsit a fost sportul. Sunt dependentă de el. Dar, mi-am asumat, eram pregătită pentru acest pas. Am făcut această alegere ca să mă simt bine în pielea mea, la final.

Și bine am făcut!

M-am întors la muncă după doar cinci zile de la operație. Sunt, de atunci, activă zi de zi. Pot bustiera, așa cum mi-au recomandat medicii, și aștept să se instaleze rezultatul final.

Sunt foarte fericită că am făcut acest pas, că mi-am învins temerile și că l-am întâlnit pe domnul doctor Iancu Morad. Și, ulterior, pe domnul doctor Bogdan Măciuceanu. Amândoi și-au dorit, cel puțin la fel de mult ca și mine, ca rezultatul acestei operații să iasă operă de artă.

Vă iubesc!