Da, mașina perfectă pentru familie există! Nu mai este niciun secret că sunt îndrăgostită de mașini și că am un respect deosebit pentru ele. Pentru mine, mașina are suflet și consider că așa cum am grijă de ea, așa va avea și ea grijă de mine.
Pentru câteva zile, mi-a intrat pe mână o Honda CR-V Hybrid, o mașină de care nu pot spune că este foarte nouă însă, versiunea asta hibridă, n-am condus-o niciodată. Este interesant să conduci o mașină electrică, dar și mai interesant este când mergi cu o mașina hibridă. Vorbim de a 5-a generație a SUV-ului, o mașină care a rămas în topul celor mai vândute SUV-uri din lume!
CR-V este propulsat de un motor electric de 184 CP și 315 Nm alimentat de o baterie litiu-ion, în timp ce motorul pe benzină de 2 litri este oprit. În acest mod, mașina rulează 100% electric.
Motorul pe benzină angrenează generatorul, care transmite energia către motorul electric și baterie. În modul Hybrid, mașina este propulsată de motorul electric și oferă un răspuns imediat al accelerației, necesar în cazul unei depășiri. Bateria se încarcă în timpul mersului de la motorul pe benzină și prin frânare regenerativă.
La decelerare, motorul electric este angrenat de transmisia mașinii producând energie electrică pe care o transmite către baterie. Forța de regenerare poate fi setată pe 4 nivele de intensitate prin folosirea padelelor de pe volan. Rezultă o decelerare mai lentă sau mai abruptă, respectiv se recuperează mai puțină sau mai multă energie.
Mașina perfectă pentru familie este și frumoasă și spațioasă!
Modelul pe care l-am avut la test este cu tracțiune 4×2, echiparea Elegance, cu dotări premium, cu un ecran tactil de 7 inch, o interfață ușor complicată, dar te obișnuiești repede cu ea.
De ce spun că această mașină este pentru familie? Simplu! Ai spațiu din plin, atât în față, cât și pe locurile din spate, dar nici cu bagajele nu îți vei face prea multe griji, portbagajul are capacitatea de 497 litri.
În plus, consumul mașinii este unul decent. Spun asta ținând cont de proporțiile mașinii și de faptul că am rulat și în oraș și pe autostrada. CR-V a consumat 7,3 l/100 km, iar viteza maximă este de 180 km/h.
Noul CR-V este un model hibrid cu auto-încărcare. Prin urmare, nu este nevoie să mai cauți o stație de încărcare, doarece produce energie în timp ce îl conduci.
Ca o încheiere: Honda CR-V Hybrid este o mașină fiabilă, frumoasă, cu un design care va fi în trend și peste câțiva ani. O mașină ce consumă puțin si care este suficient de spațioasă. E drept că Honda CR-V Hybrid nu este o mașină pe care o poți comanda cu 7 locuri, însă ăsta să fie cel mai mare bai. Și dacă vreți să știți și prețul ei, vi-l spun: 37.000 cu TVA inclus. Desigur, este prețul pentru modelul CR-V, mașina perfectă pentru familie cu dotările descrise mai sus.
Să vă meargă totul ca pe roate! V-am pupat!