Organizatorii Campionatului Mondial de Culturism şi Fitness 2017 au dat startul campaniei de promovare a competiției ce se va desfăşura în municipiul Bistriţa, în perioada 10-13 noiembrie 2017. În cadrul conferinței de presă organizate cu acest prilej, președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Radu Emil Moldovan și primarul municipiului Bistrița, Creţu Ovidiu Teodor, și-au exprimat încrederea în…Continue reading START OFICIAL PENTRU CAMPIONATUL MONDIAL DE CULTURISM ŞI FITNESS, BISTRIŢA 2017
Autor: Roxana Ciuhulescu
Ziua Alfa
Totul s-a petrecut de curând, pe circuitul MotorPark din Adâncată, Ialomița. Un eveniment de sub umbrela AutoItalia pe care noi l-am botezat simplu, “Ziua Alfa”. Câteva ore în compania a două italience, zvelte, sportive și frumoase: Stelvio & Julia. Pesemne că italienii iubesc mult femeile, din moment ce multe din mașinile lor poartă nume de…Continue reading Ziua Alfa
O zi cu și despre sănătate
Activă și energică, mereu în căutare de noi experiențe în lumea sportivă și aviatică (și nu numai 🙂 ) și deschisă la noi provocări oferite de viață, imi iubesc mintea, trupul și sufletul în egală măsură. Odată cu trecerea anilor, organismul are nevoie de mai multă atenție. Pentru a mă simți mereu în formă și…Continue reading O zi cu și despre sănătate
Misiune îndeplinită! :)
Etapa a 4-a din Campionatul Național de Off Road a avut loc la Târgoviște în perioada 20 – 23 iulie pe fosta reședință domnească a Tării Românești fiind al 4-lea an în care s-a organizat ca etapă de Campionat Național. Au fost înscrise 55 de echipaje în cele 4 categorii existente: Standard A & B,…Continue reading Misiune îndeplinită! 🙂
8 PAȘI PENTRU A DEVENI PRIETEN CU UN DIVORȚ
Divorțul nu e sfârșitul lumii! Este o alegere. Divorțul este una dintre experiențele vieții unor familii, o experiență din care poți învăța multe lucruri și te poți descoperi pe tine cu toată forța, iubirea, înțelegerea și încrederea interioară. Dumnezeu Iubește pe toți oamenii, indiferent dacă sunt căsătoriți sau divorțați și Ajută, dacă și ei își…Continue reading 8 PAȘI PENTRU A DEVENI PRIETEN CU UN DIVORȚ
Prezentarea în premieră a celui mai nou model Jaguar, E-PACE
Jaguar E-PACE este un SUV compact cu 5 locuri, care înglobează designul şi performanţele unei maşini sport Jaguar într-un vehicul spaţios, practic, cu tracţiune integrală. Este cel mai nou membru în gama SUV-urilor Jaguar, după conceptul I-PACE, primul SUV electric şi F-PACE, câştigător al distincţiilor „Maşină anului 2017” şi „Cel mai bun design 2017”. Designul…Continue reading Prezentarea în premieră a celui mai nou model Jaguar, E-PACE
Țiriac, din nou câștigător!
Modelul Cadillac Series 90 V16 din 1939 este marele câștigător al Concursului de Eleganță de la Sinaia, ediția 2017. Modelul Cadillac Series 90 V16, fabricat în 1939, aparținând Țiriac Collection, a fost desemnat marele câștigător al Concursului de Eleganță de la Sinaia, ediția 2017, care s-a desfășurat la Castelul Peleș. Acesta a câștigat titlul “Best…Continue reading Țiriac, din nou câștigător!
O super etapă de off road, la Târgoviște!
În perioada 20-23 iulie 2017, Club Off Road București (CORB44), în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște, Instituția Prefectului Dâmbovița și Consiliul Județean Dâmbovița, organizează cea de-a 4-a etapă din Campionatul Național de Off Road. http://www.corb44.ro/?p=1431 CORB Adventure Days 2017 se va desfășura pe durata a 3 zile pe fosta reședință domnească a Țării Românești. Curtea Domnească…Continue reading O super etapă de off road, la Târgoviște!
Un alt început
Uneori și poveștile de dragoste se încheie, așa cum este și cazul meu. Drumul meu a luat o altă direcție, decât direcția lui Mihai. Când doi oameni nu se mai înțeleg și nu pot găsi o cale comună de comunicare, e mai bine să se despartă, decât să arate copilului lor latura nefericită a vieții…Continue reading Un alt început
CAN-AM nevoie de altceva :)
Săptămâna trecută, pe circuitul din Crevedia a avut loc prezentarea gamei 2017 de autovehicule BRP Can-am. Evenimentul a avut loc în prezența presei de specialitate auto-moto și s-a desfășurat sub îndrumarea instructorilor Academiei de Off Road-Corb44. Deși vremea a fost mohorâtă, „jucăriile” de sub “umbrela” Euronautica ne-au adus multă bucurie și satisfacție. Ploaia torențială nu…Continue reading CAN-AM nevoie de altceva 🙂